Rezultat garantat 100%

Celebritati care au realizat mulaje de maini

Celebritati care au realizat mulaje de maini

Greu de crezut, sau poate doar fascinant, dar fabricarea elementelor necesare pentru realizarea mulajelor reprezinta o practica veche de mii de ani. De 6000 mii de ani, mai exact. Ceea ce inseamna ca, de-a lungul veacurilor, personalitati dintre cele mai importante au folosit aceasta tehnica drept un mijloc spre vesnicie.

Citeste articolul Mulaje Inedite de astazi si afla cine sunt figurile de vaza ale secolului al-XX-lea care au lasat omenirii amintire mainilor lor, cu care au realizat lucruri marete, prin intermediul mulajelor din bronz realizate de doctorul american Adrian E. Flatt.

 Presedintele american Dwight D. Eisenhower

Intalnindu-se din intamplare in tren, Flatt i-a cerut, asa cum ii era obiceiul, presedintelui onoarea nu de a-i strange mana, ci de a fi cel care realizeaza o copie fidela a acesteia. Cu aceasta ocazie s-a descoperit ca cel de al 34-lea presedinte avea mai multe falange distruse complet, inca de pe vremea cand acesta juca fotbal american.

 Louis Armstrong

Pe celebrul artist american, interpret la trompeta, Flatt l-a prins intr-o pauza a unuia dintre concertele sale. Cu toate ca personalitatile erau de obicei incantate de ideea mulajelor, de cele mai multe ori lui Flatt ii era greu sa intre in contact direct cu acestia, deoarece asistentii lor ii refuzau intotdeauna accesul. Prin urmare, majoritatea intrevederilor cu modelele mulajelor sale au fost fie intamplatoare, fie a fost nevoie de a abordare mult mai iesita din comun a situatiei, din partea doctorului.

Walt Disney

Aceasta captura senzationala a avut loc in timpul in care vestitul animator lucra la un film din Hollywood. Cum mainile lui Walt Disney au fost cele care au creat multe dintre cele mai indragite din lume, putem spune ca acest mulaj din bronz este de nepretuit. Pe parcursul vietii sale acesta a creat 40 de filme de animatie, pentru toata familia, precum Alba-ca-Zapada si cei sapte pitici, Pinocchio, Mickey Mouse sau Bambi.

Neil Armstrong

In perioada in care a fost consultant in chirurgia mainilor pentru NASA, din 1980-1986, Flatt a preluat mulajele mainilor a mai multor astronauti cunoscuti, printre care se numara americanii Neil Armostrong si Alan Shepard.

Pe 20 iulie 1969 Neil Armstrong a devenit primul om care a pus piciorul pe luna.

Winston Churchill

Om politic britanic, Winston Leonard Spencer Churchill a fost prim-ministrul Regatului Unit in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial. Churchill a fost prima persoana din istorie care sa fi primit titlul onorific de Cetatean de Onoare al Statelor Unite si singurul prim-ministru britanic laureat al Premiului Nobel pentru Literatura (in 1953). Mainile prim-ministrului a fost capturate intr-un mulaj de bronz de catre mai multi entuziasti de-a lungul timpului.

Margaret Thatcher

A fost prima femeie aleasa in functia de prim-ministru sau lider al unui partid politic in Regatul Unit, precum si primul premier politic ales de 3 ori consecutiv. Supranumita „Doamna de Fier”, Thatcher a fost si prima femeie prim-ministru din intreaga istorie a Europei. Alaturi de Churchill, aceasta imparte onoarea de a avea o statuie de bronz in holul Camerei Parlamentului. Mainile doamnei Margaret Thatcher au fost imortalizate in bronz, atat de Flatt cat si de celebra Madame Tussauds.

Citeste si:

Evolutia matritei si a tehnicii realizarii mulajelor

Cum sa creezi un ornament inedit pentru masa mirilor

Creeaza un suport pentru sapun, cu Mulaje Inedite

Share This :